Moment istoric pentru Republica Moldova

Moldova-UE-steaguriRegulamentul privimd eliminarea vizelor pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova va fi semnat pe data de 3 aprilie 2014 de către preşedintele Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii, urmând că acesta să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 8 aprilie.

 

Regulamentul va intra în vigoare pe 28 aprilie 2014, zi în care graniţele statelor membre ale Uniunii Europene se vor deschide pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, oriunde s-ar afla.

 

Conform acestui Regulament, toţi cetăţenii Repulicii Moldova vor putea călători fără vize în 26 de state ale Uniunii Europene, mai puţin, deocamdată, Marea Britanie şi Irlanda.

 

“Această decizie este un vis împlinit pentru Republica Moldova care le oferă astfel cetăţenilor ei dreptul la călătorii fără vize în state membre UE, ca orice alt cetăţean al Uniunii Europene. Este şi pentru mine un obiectiv atins, pentru că am muncit mult pentru accelerarea procedurii de ridicare a vizelor, aşa cum acţionez în prezent pentru semnarea rapidă a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, a declarat Monica Macovei, preşedinte al Comisiei de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.