PSD și UDMR împiedică întăbularea gratuită a terenurilor agricole

atanasiu-bulea-simionPNL, printr-un comunicat de presă al Grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, acuză PSD şi UDMR de blocarea întăbularii gratuite a terenurilor agricole, afectând, astfel, interesele a aproximativ 4 milioane de români.

“În cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor de astăzi, marţi, 8 aprilie a.c, noua majoritate parlamentară controlată de către PSD şi din care fac parte şi parlamentarii UNPR, PC şi UDMR, a votat împotriva Proiectului de Lege iniţiat şi susţinut de PNL privind prima întăbulare a terenurilor agricole şi forestiere, blocând astfel șansa a peste 4 milioane de români de a-şi întăbula gratuit aceste terenuri.

PSD a boicotat permanent acest proiect încă de la dezbaterile din cadrul Comisiei juridice sesizate pe fond, refuzând luni întregi să înainteze plenului raportul de adoptare a acestui proiect în urma solicitărilor formulate la fiecare şedinţă de deputaţii liberali din Comisie.

După ce proiectul a fost inclus, în cele din urmă, săptămâna trecută, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, reprezentanţii noii majorităţi parlamentare au respins solicitarea PNL ca raportul, aflat în dezbatere pe punctul 21, să fie trecut pe poziţia a 5-a pentru a permite dezbaterea şi adoptarea lui în regim de urgenţă.

Prin votul de astăzi, parlamentarii PSD, PC, UNPR şi UDMR au îngropat definitiv întăbularea gratuită a terenurilor agricole şi forestiere, dovedind încă o dată că, pentru liderii acestui partid „garantarea proprietăţii rămâne un moft”.

Iniţiativa liberală reprezenta un suport real pentru proprietarii de terenuri agricole şi forestiere din extravilanul localităţilor care nu dispun de resurse financiare pentru a achita costurile ridicate presupuse de acest proces.

În acest sens, PNL a identificat sursele de finanţare constituite atât din fondurile europene, cât şi din cele bugetare pentru a asigura gratuitatea înscrierii în cartea funciară a acestor terenuri, soluţie agreată şi de Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

După ce a împins PNL din actul de guvernare, noua majoritatea parlamentară îşi dă aramă pe faţă şi respinge iniţiative legislative, chiar dacă au fost asumate în numele USL în faţa cetăţenilor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.