Clubul Dramaturgilor. A opta premieră a stagiunii la ICR Clubul Dramaturgilor. A opta premieră a stagiunii la ICR

Clubul DramaturgilorFiliala București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România și Institutul Cultural Român prezintă, marţi, 29 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român, la Clubul Dramaturgilor, a opta premieră a stagiunii: spectacolul-lectură cu piesa Familia, această celulă de bază a societăţii cu rate la bancă, serviciu stresant, amor nebun şi proteza bunicii de Adrian Voicu. În distribuţie: Oana Berbec, Silviana Vişan, Larisa Enache şi Ionel Barac.

Piesa are un act, nouă scene și patru personaje: o familie compusă din El, dentist cu cabinet particular, Ea, prezentatoare TV, mama ei, fostă secretară de partid la IMGB, şi bunica ei, fostă cântăreaţă de romanţe. Acţiunea se derulează într-un dormitor cu mobilă de la IKEA, incluzând şi pat matrimonial. Pe parcursul ei, ies la iveală situaţii pline de umor, dar şi frustrări ori tristeţi ascunse în sufletele personajelor ani de-a rândul. În ciuda greutăților cotidiene, la final dragostea învinge!

Specatacolul va fi urmat de discuții moderate de Horia Gârbea, președintele Filialei București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor. Partener Radio România Cultural. Intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.