Deținutii politici în atenția PNL

detinuti_politiciPNL va depune un proiect de lege privind dublarea indemnizaţiei foştilor deţinuţi politici, la iniţiativa preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

Media lunară a indemnizaţiei unui fost deţinut politic este de 440 lei, iar doi foşti torţionari, acuzaţi de Parchet de crime împotriva umanităţii, au pensii de 3.300 lei şi, respectiv, 5.100 lei.

Dincolo de această iniţiativă lăudabilă, este clar că trebuie făcut mult mai mult pentru foştii deţinuţi politici, chiar PNL avansând, la un moment dat, o iniţiativă legislativă în acest sens.

Astfel in 2011, Comisia juridica a Senatului a dat, cu majoritate de voturi, raport favorabil unei propuneri legislative a PNL prin care Statul este obligat sa acorde persoanelor condamnate politic in regimul comunist sau, dupa caz, mostenitorilor (soti sau descendenti pana la gradul al doilea inclusiv) compensatii banesti pentru prejudiciile morale, constand intr-o suma egala cu echivalentul a 300 de euro pentru fiecare zi de condamnare, respectiv echivalentul a 200 euro pentru fiecare zi de masura administrativa.

Proiectul PNL stabileşte un plafon maxim al acestor compensatii, care nu pot depasi 400.000 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.