Parlamentarii PNL și PDL contestă la CCR numirile în CA al SRR, legea de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe și alegerea unui membru în ASF

parlamentari-Comunicat de presă

 

Parlamentarii Partidului Naţional Liberal şi cei ai Partidului Democrat Liberal vor sesiza împreună Curtea Constituţională cu privire la hotărârile luate în datele de 16 şi 17 iunie a.c. în plenul reunit al celor două Camere prin votul majorităţii parlamentare conduse de către Partidul Social Democrat. Anunţul a fost făcut astăzi, 18 iunie a.c. în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de domnul deputat Tinel Gheorghe, Liderul Grupului Parlamentar al PDL şi domnul deputat Theodor Nicolescu, Membru al Grupului Parlamentar al PNL şi Secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

 

Sesizările vor viza Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x nr. 279/204), Hotărârea nr. 24/2014 privind desemnarea membrilor Consiliului de Administraţie ai Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi Hotărârea nr. 26/2014 privind numirea prim-vicepreşedintelui şi a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

 

Referitor la Hotărârea privind desemnarea membrilor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, parlamentarii PNL şi PDL sesizează Curtea Constituţională deoarece actul nu respectă ponderea grupurilor parlamentare. Astfel, în sprijinul acţiunii comune a grupurilor parlamentare este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 783 din 26 septembrie 2012, referitoare la o sesizare similară, vizând la acea vreme desemnarea membrilor C. A. al Societăţii Române de Televiziune, desemnare constituţională ca urmare a nerespectării configuraţiei politice şi a ponderii grupurilor parlamentare în Parlamentul României.

 

 

Sesizarea Curţii Constituţionale privind numirea domnului Marian Sârbu la Autoritatea de Supraveghere Financiară este necesară fiind un caz grav, încă o încercare a lui Victor Ponta de a politiza structurile care au un rol important în supravegherea pieţelor financiare şi de capital.

În plus, Grupul PDL precizează că formula de negociere a numirilor la Curtea de Conturi reprezintă un abuz al puterii şi contrazice principiile statului de drept şi proporţia politică a Parlamentului.

 

În ceea ce priveşte Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, parlamentarii PNL şi PDL au identificat mai multe elemente de neconstituţionalitate şi vor face demersurile necesare în acest sens.

 

Un exemplu al neconstituţionalităţii proiectului de lege pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe îl reprezintă articolul 1 pct. IX poziţia 10 („modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere cu modificările şi completările ulterioare"), care încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, principiu prevăzut de articolul 1 alin. 4 din Constituţie.

 

În altă ordine de idei, parlamentarii PDL şi PNL condamnă iniţiativa PSD de a modifica Codul Silvic şi de a defrişa pădurile după bunul plac. Reprezentanţii celor două grupuri parlamentare din Camera Deputaţilor au arătat că vor acţiona în comun pentru respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 cu modificările şi completările ulterioare privind Codul Silvic (Pl nr. L687/2013).

 

 

Bucureşti, 18 iunie 2014 Birourile de Comunicare ale Grupurilor parlamentare ale PNL şi PDL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.