Ţară murind : România

Parcă niciodată matricea a ceea ce numim Stat n-a fost mai vulnerabilizată, subminată, compromisă până în pragul paraliziei. Aproape toate compartimentele vieţii noastre trăiesc într-o mare mlaştină, străduindu-se, din răsputeri, parcă, să supravieţuiască, deşi toate elementele conduc spre concluzia că nu mai este nimic de făcut.

Politica noastră – deşi este un eufemism să vorbeşti de politică în România – este populată de personaje coborâte parcă direct din romanul rebrenian Gorila. Acefali, cu preocupări extrem de pedestre, fără viziune, fără caracter, fără principii, fără ideal, în genere fără nici un element din ingredientele unui om politic adevărat. Sclavii momentului, ei nu au nici o proiecţie veritabilă asupra prezentului sau viitorului, ţara / comunitatea lor nu merge mai departe de familie şi prieteni, pentru care sunt capabili a tranzacţiona orice.

Bunul simt, onorabilitatea, demnitatea sunt cuvinte de dicţionar fără corp în realitatea imediată. Vip-uri îndoielnice îşi etalează zilnic prostia incomensurabilă, prostul gust fiind la ordinea zilei.
Era un timp în care o strângere de mână şi cuvântul dat erau suficiente să ducă la bun sfârşit o înţelegere, timp în care acum un vraf de documente, parafate şi semnate, sunt supuse imediat contestaţiei.
Era un timp în care oamenii erau verticali, vedeai coloane vertebrale mergând pe stradă. Acum vezi, cu tristeţe, o masă de încovoiaţi, de gârboviţi, mergând agale, fără ţintă, debusolaţi – ca să foloseşti busola trebuie să-ţi îndrepţi ochii ceva mai sus.

Era un timp în care, când spuneai cutare e învăţător, profesor, medic, preot, funcţionar, scriitor, meseriaş, erai sigur că aceste cuvinte acoperă o realitate. Acum, când uzinele de diplome lucrează în schimburi, la turaţie maximă, fără criterii, fără minime exigenţe, când suntem în plin concurs al nonvalorilor, spaţiul este ocupat de mediocrităţi foarte vocale. Având vecinătăţi atât de mediocre, unora le este ruşine să mai spună că au un doctorat. Încă un pas – mă tem că s-a şi făcut – şi proştii vor învăţa proştii, aşa ca totul să fie într-o dulce şi inconştientă omogenitate.

Totul se face în contra cetăţeanului. Nu mănâncă, nu merge la spital, nu ia medicamente pentru a trăi, ci mănâncă otrăvindu-se, apoi merge la spital şi ia medicamente pentru a-şi da obştescul sfârşit în pace. Instituţiile îl împovărează, furându-l sistematic sub oblăduirea tolerantă a legii. Toate perorează, în reclame atractive, ajutorul pe care sunt gata să-l dea, având în prealabil pregătite, cu lux de amănunte, textele acelea micuţe, aproape invizibile – fie că e vorba de contracte sau etichete – care anulează totul.

Hoţii îşi etalează la vedere furtul cu o seninătate angelică. Instituţiile abilitate se invită reciproc cu o amabilitate suspect de exagerată: fă-o tu că eu n-am competenţă. Numai hoţii sunt foarte competenţi în a-şi rezolva problemele.

Intelectualii au renunţat să mai fie pedagogii naţiei. Ce să faci? Nu poţi vorbi mereu în pustiu. Capetele lor, oricât de deştepte, nu pot concura cu fesele ostentativ prezentate în fiecare minut pe canalele mass-media.

Mass-media a abdicat, cu rare excepţii, de la misiunea sa fundamentală: informarea corectă şi la timp a cetăţenilor. Pentru o parte a presei faptul că o vacă a căzut într-un puţ este mai important decât o analiză a Băncii Naţionale. Ştirea că un cercetător a făcut o mare descoperire se pierde printre cele care ne spun că nu ştiu ce divă a călcat strâmb în timp ce-şi aranja fusta exagerat de scurtă, că un fotbalist şi-a schimbat coafura, că un tren a tamponat o maşină sau un om beat a căzut de pe un pod.
Portretul robot al ziaristului de azi – cu rare excepţii – este următorul: persoană neinstruită, cu studii precare, tupeistă, impertinentă şi de rea credinţă, fugind mereu după senzaţionalul facil, intrând cu bocancii în intimitatea altcuiva, dezinformând cu nonşalanţă, superficială, gata oricând a discredita persoane onorabile dacă este bine plătită. Atotştiutor, un astfel de ziarist, dimineaţa îşi dă cu părerea, evident în cunoştinţă de cauză după părerea sa, despre economie, la prânz este prezent la TV vorbind despre agricultură, după-amiază se pronunţă la Radio despre medicină, seara ne spune cum ar trebui să facem comerţ, iar noaptea – că domnia sa nu are linişte, vrând să spună naţiunii tot – despre politică externă, care, evident, merge prost şi domnia sa a identificat clar (da’ clar) toate problemele legate de acest subiect. Cei care-l privesc se şi miră de ce, urgent, nu este pus prim-ministru cel puţin, preşedinte sau leader regional. În sfârşit, el va face clasamente în politică, economie, ştiinţă, literatură, etc., ne va spune care sunt valorile societăţii noastre, ne va spune cine trebuie, musai, să ne conducă la nivel local, regional, naţional sau european şi de ce nu (că mintea sa e atotcuprinzătoare, întrucât un neuron nu-şi poate da seama de complexitatea lumii), la nivel planetar sau galactic. În fapt acest ziarist este o jalnică persoană incultă care deţine un aparat foto şi / sau video, un microfon la îndemână şi generozitatea neruşinată a unor structuri ce se declară ca făcând presă, unde el poate să spună orice, oricând şi oricum. Structurile create pentru a face ordine în presă, conduse, de cele mai multe ori, chiar de presă, nu fac altceva decât să protejeze această jalnică stare de lucruri.

Oriunde caut este ostentativ prezentă această stare de lucruri. Totul parcă este în putrefacţie avansată, structurile stau în echilibru instabil, gata să se prăbuşească.

Când privesc acest tablou nu găsesc, din păcate, alt titlu mai potrivit decât: Ţară murind – România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.