ADR Centru: Consiliul pentru Dezvoltare Regională reunit la Alba Iulia

ADR - CentruMarţi, 15 iulie 2014, reprezentanţii Regiunii Centru se întrunesc la Alba Iulia pentru a decide viitoarele direcţii de dezvoltare ale regiunii, în special atragerea de fonduri nerambursabile. Şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru se desfășoară la Hotel Parc, începând cu ora 11,00. La şedinţa organizată de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru vor participa preşedinţii celor şase consilii judeţene din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ.

Primul proiect de hotărâre propus pe agenda şedinţei vizează aprobarea Raportului execuţiei bugetare al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru pe anul 2013, alături de Bilanţul contabil pe 2013, urmat de Raportul Comisiei de cenzori. Cel de-al doilea punct al agendei Ordinii de zi propune spre analiză şi aprobare Raportul de activitate al CRESC Centru pe anul 2013. Planul de Dezvoltare al Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020 (PDR Centru) a fost definitivat şi va fi supus dezbaterii şi aprobării celor prezenţi. După supunerea la vot a acestor proiecte de hotărâre, factorii decizionali ai Regiunii Centru vor dezbate în vederea avizării Acordul Cadru de delegare a atribuţiilor privind implementarea Programului Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice. Cele două programe de atragere a fondurilor nerambursabile derulate de către ADR Centru la nivel regional, POR şi POSCCE, vor fi supuse analizei participanţilor la şedinţă în privinţa rezultatelor obţinute, a problemelor identificate şi a lecţiilor învăţate. Viitoarele direcţii de dezvoltare, precum şi fondurile alocate la nivelul Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020, dar şi proiectele relevante la nivel local şi regional pentru care este nevoie de finanţare nerambursabilă, sunt alte tematici ce vor fi abordate de către reprezentanţii Regiunii.

„Unul dintre subiectele importante de pe ordinea de zi a şedinţei este Planul de Dezvoltare Regională al celor şase judeţe din Regiunea Centru, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Viitorul Program Operaţional Regional 2014-2020, va fi discutat de către toţi cei prezenţi pentru a putea eficientiza utilizarea resurselor de care dispunem şi asigură o mai bună absorbţie a fondurilor nerambursabile. De asemenea, factorii de decizie ai Regiunii Centru vor fi informaţi asupra stadiului proiectelor depuse în acest an, pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ în urma realocarii de fonduri europene. Noi, toţi cei prezenţi la această şedinţă, vom încerca să stabilim un cadru de referinţă care să ne susţină în pregătirea dezvoltării unitare a regiunii, să avem o abordare realistă ca direcţii de dezvoltare regională pe viitor şi, în acelaşi timp, să încercăm pe cât posibil să prevenim eventuale probleme în derularea proiectelor beneficiarilor“, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Ordinea de zi a şedinţei mai supune atenţiei celor prezenţi studiul privind ”Actualizarea evaluării finale a POR 2007-2013”, precum şi un studiu realizat la nivel regional privind comunităţile defavorizate. În vederea pregătirii viitoarelor linii de finatare a Uniunii Europene axate pe cercetare şi inovare, va fi discutată de cei prezenţi şi necesitatea de a elabora la nivel regional o strategie privind specializarea inteligentă, printr-un proiect finanţat de UE.

Pentru mai multe informaţii consultati  ordinea de zi şi materialele şedinţei.

 

Sursa: ADR Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.