Secretarul de Stat al SUA vizitează România

Klaus Iohannis - Victoria NulandSecretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Afaceri europene şi eurasiatice, doamna Victoria Nuland, a vizitat Romania avand o prima intrevedere cu Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis.

„În centrul discuţiilor s-a aflat dorința României de a întări Parteneriatul Strategic cu SUA prin extinderea colaborării nu doar în domeniul militar ci și economic. Preşedintele a salutat interesul companiilor americane în acest sector şi a încurajat creşterea prezenţei lor pe piaţa românească. În acest sens, a subliniat nevoia de stabilitate legislativă, predictibilitate şi transparență în mediul de afaceri.

Cei doi interlocutori au evidenţiat progresele substanţiale obţinute de România în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei.

De asemenea, s-a făcut o trecere în revistă a situaţiei politice din regiune. Preşedintele a reafirmat angajamentele ferme ale României ca stat membru NATO, exprimând hotărârea de a se aloca resursele necesare pentru un răspuns adecvat la evoluţiile de securitate preocupante din regiunea noastră şi din Europa.”

Totodată, Secretarul de sta, a purtat discuții cu premierul României, domnul Victor Ponta.

„Modalitățile concrete de aprofundare și diversificare a Parteneriatului Strategic cu SUA și situația regională  au fost principalele teme de discuție cu oficialul american.

În cadrul Parteneriatului Strategic au fost discutate proiectele în curs de derulare cu partea americană în plan politico-militar, de securitate, al justiției și  în domeniul  economic,  îndeosebi cele din sectorul energetic și IT, precum și  noi propuneri de dezvoltare a acestora.

Premierul Victor Ponta a prezentat rezultatele obținute de România în consolidarea reformei justiției și luptei împotriva corupției, precum și angajamentul Guvernului în acest sens.

De asemenea, a subliniat susținerea și măsurile luate de Guvern pentru o  alocare adecvată a resurselor bugetare necesare sectorului de apărare, în contextul provocărilor actuale.  A fost evidențiată cooperarea bilaterală excelentă în acest domeniu.

Primul-ministru a discutat cu oficialul american și o serie de acțiuni guvernamentale pentru a consolida dimensiunea economică a Parteneriatului strategic, inclusiv pentru a creşte investiţiile americane în economia românească. Cei doi oficiali au avut și un schimb de opinii privind evoluțiile din vecinătatea estică.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.