Concluziile Preşedintelui după consultările cu partidele parlamentare

267642_mainPreședintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut miercurii, 28 ianuarie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă la finalul consultărilor cu partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României.

“Bună seara. În ceea ce priveste consultările cu partidele politice, am pornit de la obiectivele pe care le avem pentru România. După cum ştiţi, reforma instituţiilor politice este una dintre priorităţile mandatului meu şi primul pas în reforma a clasei politice.Timp de 25 de ani am parcurs o etapă care a însemnat crearea instituţiilor democratice, încheierea tranziţiei, o acumulare de experienţă, dar şi un set de experimente în materie, reuşite sau nu. Cred că este momentul să trecem la o nouă etapă a democraţiei româneşti.

Din punctul meu de vedere, această nouă etapă a democraţiei româneşti ar trebui să însemne o resetare a sistemului şi o creştere a încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice. Astfel, am în vedere trei direcţii:
– participarea este prima – şi aici mă refer la asigurarea condiţiilor pentru ca toţi românii să voteze, inclusiv şi în special cei din diaspora, dar şi la încurajarea participării la viaţa politică în general, la deschiderea spaţiului politic printr-o altă legislaţie a partidelor politice. Trebuie să aducem oamenii mai aproape de politică, să nu avem două Românii, una a politicienilor şi una a cetăţenilor.
– integritate – înţeleasă nu atât în sensul său juridic, ci ca mod de lucru care presupune transparenţă şi corectitudine în funcţionarea instituţiilor, inclusiv în finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Dacă vrem ca oamenii să aibă încredere în noi, trebuie să funcţionăm noi, clasa politică, în mod transparent.
– în fine, durabilitate – să gândim un cadru legislativ care să asigure nu numai legitimitate, ci şi eficienţă în reprezentarea electoratului. Cred că putem să venim cu pachete de legi care ţin mai mult de un ciclu electoral şi să construim instituţii solide.
În felul acesta vom putea avea pe termen lung o competiţie electorală mai degraba axată pe dezbateri şi soluţii, nu o confruntare de dragul confruntării. Aşa se vor diminua şi fenomene precum „mita electorală”, „turismul electoral”, „migraţia politică”, redesenarea periodică a hărţilor electorale.

Acesta este cadrul în care am supus partidelor spre discuţie ca subiecte concrete: soluţiile pentru a ne asigura că românii din străinătate au toate condiţiile pentru a-şi exercita dreptul de vot şi că ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2014 în diaspora nu se va se va mai repeta niciodată; legislaţia electorală atât pentru alegerile locale, cât şi parlamentare; legislaţia partidelor politice, precum şi cea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. În acelaşi context, am ascultat opinia partidelor cu privire la nefericita Ordonanţă 55, ordonanţă referitoare la migraţia electorală. De asemenea, o temă importantă pe agendă a fost accelerarea şi simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a reţinerii, arestării sau a percheziţiei parlamentarilor. Sigur, aici nu va fi vorba doar de proceduri, ci şi de o conduită responsabilă a partidelor şi a politicienilor. Am pornit de la premisa că ne putem raporta la aceste subiecte ca instrumente pentru a atinge obiectivele politice mai sus enunţate, şi nu ca scopuri în sine. Şi atunci avem mai multe premise să facem o construcţie durabilă.

În fine, în urma discuţiilor au rezultat mai multe concluzii comune, lucru care ne arată că suntem pe drumul bun. În primul rând, toate partidele şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţiei parlamentarilor pentru a permite justiţiei să-şi facă treaba. Există, aşadar, toate premisele pentru ca o soluţie legislativă în acest sens să fie adoptată în scurt timp. Inclusiv în lumina raportului MCV dat publicităţii astăzi, în afara consecinţelor imediate, s-ar da astfel şi semnalul de voinţă politică aşteptat de toată lumea. În al doilea rând, am propus un calendar concret. Până la finele primei sesiuni parlamentare am convenit să avem o soluţie legislativă pentru a asigura votul românilor din diaspora, legislaţia privind alegerile locale şi parlamentare, legislaţia partidelor şi cea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Vreau să fac o precizare aici. A finaliza la timp aceste proiecte este un angajament pe care partidele îl fac nu în raport cu mine, Preşedintele, ci în raport cu electoratul, care aşteaptă aceste soluţii.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.