S-a decis redeschiderea dosarului Mineriada

17mineriada_-465x390Într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se precizează că "procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au propus infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17.06.2009 a Parchetului de pe lângă ICCJ şi redeschiderea urmăririi penale în această cauza, precum şi infirmarea rezoluţiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25.08.2009 şi 7301/3419/II/2/2009 din 03.09.2009 ale procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică".

Dosarul "Mineriadei 13-15 iunie 1990” are în vedere cei 6 morţi şi 746 de răniţi, precum şi peste 1.000 de persoane reţinute ilegal de mineri în timpul evenimentelor petrecute în acea perioada la Bucureşti.

Dosarul îl vizează şi pe Ion Iliescu considerat, pe bună dreptate, autorul moral al acelor evenimente soldate cu morţi şi răniţi, acesta chemând minerii în Capitală pentru a reprima organizaţiile, partidele politice şi purtătorii de opinie care nu erau de acord cu ideile Frontului Salvării Naţionale şi cu faptul că, prin Lovitură de Stat din Decembrie 1989, foştii comunişti (Ion Iliescu a avut funcţii importante în perioada comunistă a României) au pus mâna pe putere.

Generalul în rezervă Dan Voinea a precizat: "Din jurnalul acţiunilor de luptă, care există la dosar, rezultă că personal s-a implicat în conducerea tuturor acţiunilor de la represiune ale celor de la armata şi interne (…) Jurnalul acţiunilor de lupta este un mijloc de proba pe care nu poţi să îl înlături decât dacă e fals. Pe zile şi pe ore e citat domnul Iliescu cum a ordonat fiecare pas pe care trebuiau să îl facă cei din aparatul de represiune condus de el".

Toate datele arată că Ion Iliescu se face vinovat de săvârşirea unor fapte de natură penală, iar Justiţia, după atâta vreme, este cazul să dea soluţia cuvenită în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.