Banca Transilvania a achiziționat Volksbank România

Banca Transilvania„Avem ocazia să anunţăm încheierea cu succes a achiziţionării Volksbank România de către Banca Transilvania. Mesajul nostru este pentru clienţii, acţionarii, echipele şi partenerii BT şi Volksbank România, pentru toţi cei interesaţi de acest subiect. Dorim să va spunem care sunt priorităţile şi care este viziunea noastră.
 
Pentru Banca Transilvania – care şi-a început povestea în Cluj, acum 21 de ani, cu o echipa formată din 13 angajaţi – achiziţionarea Volksbank România este o provocare nouă, o transformare, un pas mare înainte. Este, de fapt, a treia reinventare a băncii noastre, după cea din 2001 – când am început ofensivă de extindere la nivel naţional şi cea din anul 2009 – odată cu adaptarea modelului nostru de business la provocările crizei economice.
 
Banca Transilvania şi Volksbank România fac echipa bună împreună
Sunt trei motive principale pentru care Banca Transilvania a achiziţionat Volksbank România: este o oportunitate care ne ajută în strategia noastră de creştere şi consolidare, are aproximativ 180.000 de clienţi şi un portofoliu mare de credite retail. În plus, avem un model de business asemănător şi aceeaşi piaţă.
 
Din 10 decembrie 2014, când a fost semnat angajamentul ferm privind achiziţionarea Volksbank România de către Banca Transilvania, cele două bănci au funcţionat ca entităţi bancare distincte, până când au fost finalizate formalităţile legale şi au fost obţinute aprobările necesare. Însă de acum încolo, Banca Transilvania şi Volksbank România vor lucra împreună şi vor deveni treptat o singură echipă.
 
O banca mai bună
Mulţi spun că achiziţionarea Volksbank România ne va ajuta să devenim mai mari, ca bancă, iar cu această ocazie le mulţumim pentru încredere. Însă pentru noi acum este mai important să fim mai buni pentru clienţi, ca bancă. Reafirmăm faptul că menţinem strategia pentru o creştere prudentă a BT. Aşa cum se spune, un întreg este mai mult decât suma părţilor. Avem ocazia să armonizăm punctele forte ale Băncii Transilvania cu cele ale Volksbank România, să găsim sinergii şi soluţii, să fim mai eficienţi, să avem o echipă mai bună şi costuri mai mici pentru cei care lucrează cu noi, să venim cu produse noi şi să avem o reţea mai mare de sedii. Dorim ca în primul rând clienţii să simtă pozitiv fuziunea, tocmai pentru că ne dorim o relaţie pe termen lung cu ei.
 
Ce le propunem clienţilor Volksbank România
Având în vedere creşterea agresivă a cursului CHF din ultimii ani şi pentru că aceasta a creat probleme sociale, ne angajăm, ca bancă, să venim cu soluţii. În calitate de acţionar, primele decizii luate de Banca Transilvania sunt următoarele: stoparea calculării comisionului de risc pentru clienţii aflaţi în prezent în portofoliul Volksbank România şi care au semnat contracte care includeau acest aspect; returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, în etape, prin diminuarea creditului în sold; reduceri la creditele celor care vor dori conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau în euro şi prelungirea cu o lună, până la data de 17 mai a.c., a deciziei privind îngheţarea cursului CHF la nivelul 31.12.2014. Concret, Banca Transilvania va oferi, din 4 mai a.c., în sediile Volksbank România, o reducere de 22,5% pentru clienţii care doresc conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau euro. În plus, la acest procent va fi adăugată, după caz, valoarea comisionului de risc. Este vorba de aproximativ 18.300 de clienţi Volksbank România care pot beneficia de soluţiile Băncii Transilvania. Acum este în pregătire infrastructura Volksbank România, aşa încât totul să meargă conform aşteptărilor.  Le mulţumim clienţilor Volksbank România pentru răbdare şi înţelegere. De asemenea, le spunem bun venit în familia Grupului Financiar Banca Transilvania! Îi aşteptăm cu produse BT în cele aproape 550 de sedii pe care le avem în ţară, iar într-o primă etapă le stăm la dispoziţie în unităţile Volksbank România.
   
Mulţumim!
În toate etapele de până acum au fost alături de noi consultanţii noştri de la Casa de avocatură Peli Filip, KPMG România, VCP Vienna Capital Partners şi A.T. Kearney Management Consulting, le mulţumim. De asemenea, mulţumim autorităţilor – în special Băncii Naţionale a României şi Consiliului Concurenţei – pentru încredere şi colaborare. Şi datorită lor avem ocazia astăzi să vă anunţăm aceste veşti. Mulţumim presei că a dus mai departe informaţiile despre acest proiect.  Acţionarilor Băncii Transilvania le mulţumim, de asemenea, pentru încredere.
   
Suntem pregătiţi pentru noua dimensiune a Băncii Transilvania
Ca banca, ne păstrăm modelul de business şi cultura organizaţională, mergem înainte mizând pe punctele noastre forte. Avem stabilită strategia de creştere şi consolidare, suntem pregătiţi pentru noua dimensiune a Băncii Transilvania. Urmează integrarea treptată, timp de câteva luni, a Volksbank România în structura băncii noastre.
   
Cu ce gânduri mergem mai departe? Avem încredere şi curaj. Analizăm, în continuare, oportunităţi de achiziţii care să aducă valoare pentru Banca Transilvania şi pentru clienţi.
 
Vom continua să susţinem economia românească şi vom avea, şi de acum încolo, o abordare raţională şi responsabilă faţă de clienţi, angajaţi, acţionari şi faţă de piaţă, vizând o creştere sănătoasă a Grupului Financiar Banca Transilvania. Pentru noi rămâne esenţial să continuăm să ne respectăm promisiunile pe care le facem. Noi suntem „banca oamenilor întreprinzători”, Volksbank România înseamnă „cu şi despre oameni”, suntem siguri că vom face echipa bună.

Povestea merge mai departe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *