Reuniunea Consiliului European Extraordinar

iohannis„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a participat joi, 23 aprilie a.c., la Bruxelles (Regatul Belgiei), la reuniunea Consiliului European Extraordinar, la finalul căreia a susţinut următoarea declaraţie de presă:

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Sâmbăta trecută au murit aproape 1000 de oameni când un vas cu migranţi, probabil ilegali, s-a scufundat în Marea Mediterană. Cu trei zile înainte, alţi 400 de oameni au murit într-un accident similar. Pentru a discuta situaţia creată ne-am întâlnit în această după-amiază şi seară în Consiliul European.

În intervenţia pe care am avut-o, am subliniat necesitatea solidarităţii cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, ţările care sunt riverane Mării Negre, am arătat importanţa şi necesitatea creşterii bugetului Frontex pentru acţiunile din zonă, faptul că noi sprijinim acest demers, am arătat că România este foarte implicată deja acum în Frontex, dar că România este dispusă, dacă se solicită, să trimită mai mulţi experţi în zonă. De asemenea, am subliniat în intervenţia mea că pe termen mediu şi lung este foarte important să se lucreze la cauza acestui fenomen, care este sărăcia din ţările din Africa. Este necesar un sprijin pe termen lung pentru a ajuta ţările din zona africană în dezvoltarea lor şi pentru a elimina, astfel, rădăcina acestui fenomen. În fine, am subliniat că este extrem de important ca această chestiune să fie discutată cu ţările africane şi cu ţările arabe pentru a găsi soluţiile cele mai potrivite.

După mai multe ore de discuţii, Consiliul European a agreat un document care este, între timp, pus la dispoziţia publicului şi care se axează, în principal, pe întărirea prezenţei în Marea Mediterană, pe combaterea traficului de persoane, pe prevenirea fluxului de migraţiune ilegală şi, în fine, pe întărirea internă a solidarităţii şi responsabilităţii în Uniunea Europeană. În documentul care s-a dat publicităţii găsiţi toate detaliile necesare. Dacă aveţi întrebări.

Întrebare: (…)

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: S-a discutat despre acţiunile care sunt în derulare şi despre modul în care ele pot fi extinse şi îmbunătăţite.

Întrebare: (…)

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Această chestiune este extrem de sensibilă fiindcă nu există o legislaţie europeană în materie de azil, dar în final am concluzionat că este nevoie, sigur, prin acţiuni voluntare ale statelor membre, să se găsească soluţii atât pentru relocare, cât şi pentru reaşezarea migranţilor care vin pe diferite căi în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc!”

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.