50% din comunele din România nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare

Dacian CioloșPrezent luni, în Parlament, la "Ora Premierului", primul-ministru, Dacian Cioloş, a prezentat o radiografie privind administraţia publică românească, relevând o serie de factori care au consecinţe asupra dezvoltării ţării.

 

"La nivelul administraţiei publice locale avem costuri foarte ridicate pentru a menţine administraţii locale ale unor localităţi mici care au capacitate financiară şi instituţională slabă, cu consecinţe grave asupra dezvoltării economice locale. Astfel, peste 50% din comunele din România, în momentul de faţă, nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare cu propriile venituri pe care le pot degaja, ca să nu mai vorbim de proiecte de investiţii pentru dezvoltare" a precizat şeful Guvernului.

 

Una din variantele avansate, capabile, în opinia premierului, de a rezolva această situaţie este cea a fuziunii voluntare (pe baza criteriilor care ţin de populaţie, distanţa de centru administrativ teritorial etc..).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.