Conturile subscripţiei pentru achiziţia „Cuminţeniei Pâmântului” – deschise

cumintenia-pamantului-brancusiMinisterul Culturii a deschis în data de 8 aprilie conturile subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”, Ministrul Culturii anunţând că, alături de Trezoreria Statului, există un număr de şase bănci comerciale participante în acest demers, acestea deschizând conturi în euro, dolari şi lei:

 

„Noi am deschis conturile atât în euro cât şi în dolari şi bineînţeles în lei, pe de-o parte la Trezoreria Statului şi la încă şase bănci comerciale cărora la mulţumesc. Ele sunt bănci care au acceptat să lucreze cu noi fără niciun fel de comisioane, fără să aibă niciun fel de avantaje de pe urmă acestor conturi. Băncile sunt BCR, BRD Groupe Société Générale, UniCredit Bank, Banca Transilvania, CEC Bank şi Raiffeisen Bank. Conturile sunt deja afişate pe site-ul Ministerului Culturii şi sunt anunţate pe o pagină dedicată care este activă începând de acum şi care este pagina cuminteniapamantului.ro care va fi o pagină de internet implicată în toată campania de comunicare pe care o începem în curând. De asemenea, este important de spus că e un efort naţional pentru un scop, o campanie pentru a pune ceva laolaltă. Nu e vorba de un dezastru natural, Slavă Domnului, nu e vorba de ajutorarea unui copil aflat în dificultate sau a unei situaţii de urgenţă, e vorba de a ne pune împreună toţi cetăţenii de bună credinţă, de bună voinţă care vor să contribuie la acest scop unic şi anume de a ajută statul să păstreze în circuitul public această opera extraordinară a lui Brâncuşi. Este prima oară când se face aşa ceva de a deschide o campanie de subscripţie publice pentru un scop de identitate naţională și de păstrare a patrimoniului cultural al acestei ţări în circuitul public.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *