„COLECŢIA DE CĂLIMĂRI” – de Viorel Mureşan în „Caiete Silvane”

FRAGMENTE DIN MONOGRAFIILE IMPERIULUICOLECŢIA DE CĂLIMĂRI –

 de Viorel Muresan in Caiete Silvane,nr. 3( 86 ), martie 2012

     O geografie mută

     (Mircea Măluţ – fragmente din monografiile  imperiului)

 

        De la acea atât de celebră întâlnire,  întâmplătoare, dintre o umbrelă şi o maşină de cusut, pe o masă de disecţie, propusă spre meditaţie de către Lautréamont creatorilor de frumos, poeţii şi-au implicat eul în procesul reprezentării în nenumărate feluri. O modalitate de creaţie, identificată de către Eugen Negrici într-un remarcabil studiu despre poezia contemporană, o constituie transfigurarea. În termenii criticului amintit, la acest tip de poet, poezia este echivalentă cu starea eului, căci el decupează şi ni le aşază sub ochi acele fragmente din realitate care i se par semnificative, pentru că se află în raport de contiguitate cu el. Aici poezia se dezvoltă prin mecanismul metonimic de înlocuire a unor stări cu fracturile de realitate selectate pentru a compune imaginarul poetic. O poezie de acest tip întâlnim în cartea lui Mircea Măluţ, intitulată fragmente din monografiile imperiului, apărută în 2011 la Editura Tipo Moldova, Iaşi, într-o colecţie nu numai prestigioasă, ci şi harnică: Opera Omnia – poezie contemporană.

        Ca toate volumele apărute în colecţia semnalată, noua carte a lui Mircea Măluţ e o antologie de autor ce, alături de sumarul propriu-zis, cuprinde şi o scurtă biobibliografie şi câteva fragmente critice, selectate tot de autor.

        Ca o dovadă că Mircea Măluţ iubeşte simetriile stă grija cu care şi-a construit cuprinsul acestei antologii. Cartea se compune din două părţi egale:  Fragmente din monografiile oficiale ale imperiului (31 de poeme) şi Fragmente din monografiile apocrife ale imperiului (31 de poeme). Identificăm o teatralitate lirică, un gest ludic mai degrabă, în faptul că autorul îşi ascunde eul poetizant în dosul unor măşti, al unor voci, mai mult sau mai puţin gălăgioase, pe parcursul paginilor: scribul, călătorul, ucenicul, martorul.  Lor li se vor adăuga şi nişte fiinţe spectrale, dar tăcute, care locuiesc imperiul de la graniţa dintre realitate şi ficţiune al cărţii: crainicul, fratele, fugitul, nebunul, păsuitorul, plecatul, renegatul, sinucigaşul, străinul, tăinuitorul, traducătorul, uitatul, veghetorul, vitregul.

        Lectura titlului ni se propune ca o metaforă a unui eu dramatic scindat şi a efortului de a reface într-o nouă geometrie fiinţa iniţială. Prin repunerea în discuţie a unor aici şi acum se ajunge la crearea unui cronotop: aici în valea albastră/ vin cuvintele să moară/ lăsând în urmă trene lungi de semne// cu gemetele lor un artist/ ar putea face simfoniile nopţii// doamne/ în valea albastră/ unde vin cuvintele să moară/ lăsând în imperiu să continue/ neliniştea nedumerirea/ şi un fior ascuns/ în valea albastră doamne/ este loc numai pentru mormântul cuvintelor (ruga de seară a scribului, p.21). Un poem sinteză e cel intitulat prin somnul greu al imperiului, unde descifrăm imaginea a ceea ce se întâmplă în imperiu, cine îi sunt locuitorii şi cam ce fac aceştia. Ne întâmpină un onirism discret aici, esenţializat, precum la Daniel Turcea ori Virgil Mazilescu, nu unul baroc şi flamboaiant din speţa lui Leonid Dimov: stau la o masă mare de umbre/ beau cu sete întuneric din cupele negre/ pe care le umplu din când în când/ de după orizont// cântăreţi orbi aduşi de departe/ cântă atenţi partiturile liniştii// santinelele tăcerii/ îşi făceau semne/ doar martorul şi călăuza ştiau despre ele/ din dicţionarele misterelor// mirii au intrat/ într-o groapă a marginii/ beau cu sete întuneric din cupele negre/ şi-aşteaptă darurile uitării// e un somn în imperiu acum/ doar naratorul şi călăuza/ doar naratorul şi călăuza/ unul după altul ca doi străini/ prin somnul greu al imperiului (pp.34-35). Uneori, cei care locuiesc imperiul par marionette urmuziene, iar ei produc gesturi poetice care dau o notă de suprarealism: cu un gest umed ia el în mâini/ restul din rest/ dar le place să creadă că lumina/ stă întotdeauna în picioare/ nu ştiu că urletul are braţele lungi// cum să priveşti/ o sămânţă căzută pe gânduri (restul din rest, p.46).

        Mai mult în partea a doua a volumului, recurent e cuvântul exil, astfel încât, în configurarea spectralei împărăţii, nu se poate să nu faci legătura cu Imperiul Roman. De altfel, printer versuri, se vede, străvezie, umbra poetului Ovidiu şi se aud ecouri din Tristele şi Ponticele: aici la hotar am înţeles/ că trebuie să aştept/ fără semne prevestitoare// îmi bat valurile exilurilor în umeri/ valurile apelor moarte/ păsări ciudate îşi leapădă aripile uscate/ aproapele păsării mute sunt// aici la hotarul târziei/ geme neştiutul de îmbrăţişarea sângelui/ înveninatele înveninatele/ tu crezi că-i răsăritul timpului tău// parcă aud geamătul surd/ al unei religii murind aproapele păsării sunt, p. 59).

        Pagini de o intensă frumuseţe poetică apar la tot pasul în cartea lui Mircea Măluţ, iar în continuare mă voi limita la a excerpta câteva pasaje ce ar putea ilustra pilduitor poezia de transfigurare: există însă bucuria croşetării capcanelor (p.68); şi vă mai pot spune că pictorul/ poate oricând să facă/o rană în peisajulacesta (p.92); un altar în hohot (p.94); o furtună de cioburi departe în larg (p.95); paşii goi ai unui alb înclinat (p.96). După un astfel de pasaj am putea identifica două repere livreşti: Kavafis şi Dino Buzatti. Ca la aceştia, alegoria şi simbolul dau forţă aventurii lirice: rămâne o spaimă născută în somnul bătrânilor barbari/ de-o geografie mută (p.100).

        Acestea sunt şi versurile care încheie descrierea unui straniu imperiu, de care trag în toate părţile actorii care l-au locuit, pentru a-l sfârteca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.