POLITICĂ, ACTUALITATE, ECONOMIE — 13/07/2020 at 1:20 pm

Ministrul Finanţelor – pensiile pot creşte cu 10%

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susține că majorarea cu 40% a pensiilor, aşa cum este prevăzută într-o lege adoptată de Parlament, „ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică”, drept pentru care această creștere va fi de doar 10%.

„Creşterea pensiilor, aşa cum a fost ea trecută prin Parlament, nu avea nici o sursă de finanţare. Guvernul socialist, aşa cum am prezentat părţi din document anul trecut, în noiembrie, a prezentat o notă în care spunea foarte clar că nu poate să crească pensiile fără să influenţeze, să destabilizeze bugetul şi propunea – e un document pe care îl voi prezenta – reeşalonarea creşterii. Deci toată lumea ştia acest lucru. Nu are nicio legătură cu creşterea economică. Chiar şi dacă am fi avut creştere economică de 4%, tot ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică”, a precizat ministrul la postul B1TV.

Print Friendly, PDF & Email