EVENIMENT, ACTUALITATE, CULTURĂ, CARTE — 01/04/2021 at 8:16 am

Academia Română împlinește 142 de ani

Precursoarea Academiei Române este Societatea Literară Română, înființată în 1 aprilie 1866:
 
1866 apr. 1. Prin decret al Locotenenţei Domneşti se înfiinţează în Bucureşti Societatea Literară Română, cu scopul de a stabili ortografia limbii române, de a elabora şi publica dicţionarul şi gramatica limbii române. Ea urma să fie alcătuită, pentru început, din 21 de membri aleşi din toate provinciile româneşti (trei din Moldova, patru din Muntenia, trei din Transilvania, câte doi din Banat, Maramureş şi Bucovina, trei din Basarabia şi doi din Macedonia)1.


Academia Română capătă această titulatură la 1 aprilie 1879:

1879 mart. 29. Prin înalt decret, Societatea Academică Română este declarată institut naţional cu denumirea Academia Română, având „de scop cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”, „persoană morală şi independentă în lucrările sale de orice natură”.

           

iun. 21. Se adoptă Statutul Academiei Române, care prevede împărţirea în trei secţiuni: literară, istorică şi ştiinţifică, structură menţinută până în august 1948.

 

iul. 2.   Este ales primul Birou de conducere al Academiei Române (preşedinte: Ion Ghica; vicepreşedinţi: George Sion, Dimitrie A. Sturdza, Petre S. Aurelian; secretar general: Alexandru Odobescu).

 

„Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale – la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava. Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România.

Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură. Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862). Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române. Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 – Societatea Literară Română -care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă. A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc. Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).”

 

Print Friendly, PDF & Email