MEMORIA ZILEI, ȘTIINȚA ZILEI, SĂNĂTATE — 30/03/2021 at 2:31 pm

30 martie 1842 – data la care s-a utilizat pentru prima oară un anestezic la o intervenţie chirurgicală

La 30 martie 1842 medicul Crawford Williamson Long (1815 – 1878), american de origine, folosea pentru prima dată un anestezic la o intervenție medicală.
În absența publicării într-un jurnal medical, experimentele sale au fost ignorate, iar procedura, descoperită și documentată în același timp de William Thomas Green Morton, a fost însușită de acesta.
Ceva mai târziu, grație articolului unui prieten, a martorilor anesteziați, lui Long i s-a recunoscut pe deplin meritul de a fi fost primul medic ce a folosit anestezic.
Procedura a revoluționat pur și simplu medicina, fiind considerată, pe drept, printre cele mai importante descoperiri în domeniu.
Print Friendly, PDF & Email