SCRIITORUL ZILEI, CULTURĂ, CARTE — 11/04/2021 at 8:31 am

Scriitorul zilei – Barbu Ștefănescu Delavrancea

La 11 aprilie 1858 se năștea  Barbu Ștefănescu Delavrancea  scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei, tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.

Părinții îl dădură în primire diaconului Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou, „să-l învețe slovele noi și să citească“. În clasa a II-a (1866) intră elev la Școala de Băieți Nr. 4, unde îl are învățător pe Spirache Danilescu, „om luminat“, urmând ca în anul următor să treacă la Școala Domnească, pentru clasele a III-a și a IV-a. Studiază cu învățătorii E. Becarian și Ion Vucitescu, în condițiile de rigoare ale internatului și ale școlii vechi în care se practicau pedepse aspre. În registrele matricole era trecut numele de Ștefănescu Barbu.

După cele patru clase primare, Barbu este înscris, după un an, ca bursier la Liceul „Sf. Sava“, învață cu cei mai de seamă profesori ai Capitalei din acea vreme (D.A. Laurian, Anghel Demetriescu, Vasile Ștefănescu), fiind remarcat pentru talentul și capacitatea sa de asimilare.
Începe să publice versuri în ziarul România liberă și în 1878 îi apare primul său volum, placheta de poezii Poiana lungă. Amintiri, semnată doar cu prenumele Barbu.
 
 În 1882, Barbu Delavrancea își trece examenul de licență la Facultatea de Drept din București, cu teza de licență în drept Pedeapsa, natura și însușirile ei, pe care o publică în același an, semnată Barbu G. Ștefănescu.
 
Reîntors în țară de la Paris (1884), Delavrancea devine „un nume de circulație și de prestigiu“, colaborând la foarte multe ziare și reviste și întreținând o sumă de prietenii literare.
 
În același timp s-a afirmat pe un plan superior și elocința universitară și academică, reprezentată îndeosebi de Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu și Al. Papiu-Ilarian. Paralel cu aceasta, s-a dezvoltat și oratoria politică parlamentară, în care aveau să strălucească Take Ionescu și Barbu Delavrancea. Take Ionescu venise de la Paris, unde studiase dreptul, cu reputația de a fi o adevărată „gură de aur“, iar Barbu Delavrancea avea să fie numit de Titu Maiorescu, așa de sever în aprecierile lui, drept „fiara cuvântului“. Gheorghe Adamescu, confirmă în Istoria sa a literaturii române: „Ca orator, el a dobândit o mare notorietate. D-l Maiorescu – după ce Delavrancea s-a alipit la politica conservatoare – l-a declarat „cel mai mare orator al epocii noastre”.
 
Opera

Nuvele și povestiri


  • Sultănica (1885)
  • Apă și foc
  • Sorcova (1885)
  • Odinioară
  • De azi și de demult
  • Văduvele
  • Liniște (1887)
  • Paraziții (1892)
  • Trubadurul (1887)
  • Zobie
  • Milogul
  • Înainte de alegeri
  • Iancu Moroiu
  • Domnul Vucea
  • Bursierul
  • Șuier
  • Răzmerița
  • Bunicul
  • Bunica
  • Boaca și Onea
  • Micuții
  • Angel Demetriescu
  • Irinel
  • Hagi-Tudose (1903)

Basme

  • Neghiniță
  • Norocul dracului
  • Moș Crăciun
  • Palatul de cleștar
  • Dăparte, dăparte
  • Delavrancea
  • Stăpânea odată (1909)

Proză poetică

 
  • Nu e giaba cafea
  • Sadi-el-Mahib
  • Fanta-Cella
  • Sentino

Dramaturgie

  • Trilogia Moldovei:
    • Apus de soare (1909)
    • Viforul (1910)
    • Luceafărul (1910)
  • A doua conștiință
  • Irinel (1912)
  • Hagi-Tudose (1912)
„Toate portretele lui D(elavrancea) sunt impresionante, interiorizate, chinuite, dureroase, dincolo de costumația fantezistă și de „poza” de cele mai multe ori teatrală.” (Mircea Zaciu)
Print Friendly, PDF & Email