Ziua Învățătorului – 5 iunie

Pe 5 iunie, în România, se sărbătoreşte Ziua Învățătorului, care coincide cu data de naştere a lui Gheorghe Lazăr – învățător, teolog, traducător și inginer român -, întemeietorul învățământului modern românesc (5 iunie 1779 — 17 septembrie 1823), fiind considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească.

 

Instituirea Zilei învăţătorului a fost aprobată în 9 octombrie 2007 de Parlament şi apoi prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 și are ca scop recunoașterea celor care formează copiii încă de la cele mai fragede vârste.

 

Portretul Învățătorului a fost surprins, cu duioșie și venerație, în nenumărate texte literare, citite cu sufletul la gură de întregi generații de copii.

 

 

„Dăscăliţa”

de Octavian Goga

 

Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,

Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,

Şi-un trandafir crescut în umbră moare,

Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,

Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,

A vremii noastre dreaptă muceniţă,

Copil blajin, cuminte prea devreme,

Sfielnică, bălaie dăscăliţă.

 

Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,

Poveste nu-i mai jalnic povestită,

Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,

Pe buza ta n-a tremurat ispită.

Cununa ta de zile şi de visuri

Au împletit-o rele ursitoare,

Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,

Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.

 

Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,

Din graiul tău culeg învăţătură,

E scrisă parcă-n zâmbetele tale

Seninătatea slovei din scriptură.

În barba lor, căruntă ca amurgul,

Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,

Căci văd aievea întrupat ceaslovul

În vorba ta domoală şi cuminte.

 

La tine vin nevestele să-şi plângă

https://Versuri.ro/w/vh17

Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,

Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,

În alte ţări când le trimiţi oftatul…

Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,

La pragul tău e plină ulicioara,

Şi fetele îşi şopotesc în taină:

„Ce mâini frumoase are domnişoara! ”

 

… Aşa, grijind copiii altor mame,

Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,

Iar căpătâiul somnului tău vitreg

De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.

Tu parc-auzi cum picură la geamuri

Un ciripit de pui de rândunică

Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,

Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.

 

Sfios, amurgul toamnei mohorâte

Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,

Ca din cădelniţi fumul de tămâie,

Prelung se zbate frunza din dumbravă.

Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză

La sânul tău s-a coborât să moară,

Iar vântul spune crengilor plecate

Povestea ta, frumoasă domnişoară…

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email