EVENIMENT, POLITICĂ, ACTUALITATE, ECONOMIE — 14/06/2021 at 3:22 pm

China nu mai recunoaşte supremaţia Americii

Întâlnirea americano-chineză din Alaska, petrecută la 18 martie 2021, a fost poate cel mai important moment diplomatic ce a avut loc după instalarea la Casa Albă a noului președinte american, Joe Biden.

 

Șeful diplomației chineze, Yang Jiechi, a nominalizat aproape toate acuzaţiile la adresa Americii pe care chinezii le-au exprimat public pentru prima dată la un asemenea nivel:

„Lecţiile politice ale Americii nu au niciun rost. Nu există sisteme politice perfecte şi cu valoare universală. Statele Unite „au democraţia în stilul Statelor Unite, iar China are democraţia în stil chinezesc”. Şi nu ţine „doar de poporul american, ci şi de oamenii lumii, să evalueze modul în care s-au descurcat Statele Unite în avansarea propriei democraţii”.

 

Cât despre acuzaţiile de agresiune, China transmite semnalul că nu ea, ci America este vinovată de intervenţii în forţă şi agresiune: „Nu credem în invadarea prin folosirea forţei sau în răsturnarea altor regimuri prin diferite mijloace sau în masacrarea oamenilor din alte ţări, deoarece toate acestea ar provoca doar tulburări şi instabilitate în această lume. Şi până la urmă, toate acestea nu au servit bine Statelor Unite”.

 

America trebuie să înceteze exportul de democraţie: „Credem că este important ca Statele Unite să îşi schimbe propria imagine şi să înceteze să avanseze propria democraţie în restul lumii. Multe persoane din America au puţină încredere în democraţia de acolo şi au opinii diferite cu privire la guvernul Statelor Unite. În China sau America, conform sondajelor de opinie, liderii Chinei au sprijinul larg al poporului chinez”.   Orice tentativă de agresiune la adresa Chinei va avea efecte contrare: „Nici o încercare de a distruge sistemul Chinei nu va ajunge nicăieri. Faptele au arătat că astfel de practici ar conduce doar poporul chinez să se adune mai strâns în jurul Partidului Comunist din China şi să lucreze ferm pentru obiectivele pe care ni le-am propus”.

 

America se comportă agresiv, incită la tensiuni şi face presiuni pe alte state: „În ceea ce priveşte unele probleme regionale, cred că problema este că Statele Unite au exercitat jurisdicţia şi au întins prea mult securitatea naţională prin utilizarea forţei sau a hegemoniei financiare şi acest lucru a obstrucţionat activităţile comerciale normale. În plus, SUA au convins, de asemenea, unele ţări să lanseze atacuri asupra Chinei”.

 

Cât despre Xinjiang, Tibet şi Taiwan, „acestea reprezintă o parte inalienabilă a teritoriului Chinei”. China se opune ferm intervenţiei SUA în afacerile interne ale Chinei. „Ne-am exprimat ferma noastră opoziţie faţă de o astfel de interferenţă şi vom lua cele mai ferme măsuri ca răspuns”.

 

China nu primeşte lecţii de la America căci, „aşa cum au arătat ultimele evenimente”, America are probleme cu „drepturile omului” la ea acasă: „În ceea ce priveşte drepturile omului, sperăm că Statele Unite se vor descurca mai bine în viitor. China a făcut progrese constante în ceea ce priveşte drepturile omului, iar faptul este că există multe probleme în Statele Unite pe această temă este recunoscut şi de SUA… Iar provocările cu care se confruntă Statele Unite în domeniul drepturilor omului sunt adânci. Nu au apărut doar în ultimii patru ani, precum Black Lives Matter…”

 

China nu agresează pe nimeni. „Majoritatea covârşitoare a întreprinderilor americane din China au spus că mediul de afaceri al Chinei este bun şi nimeni nu i-a forţat să rămână în China. Ei fac profit în China şi văd oportunităţi imense aici. De aceea stau în China”.

 

În ceea ce priveşte atacurile cibernetice, „indiferent dacă vorbim despre capacitatea de a lansa atacuri cibernetice sau tehnologiile care ar putea fi implementate, Statele Unite sunt campioane în acest sens. Nu poţi da vina în această chestiune pe altcineva”.

 

America nu reprezintă lumea: „Statele Unite în sine nu reprezintă opinia publică internaţională şi nici lumea occidentală. Indiferent dacă este judecată în funcţie de scara populaţiei sau de tendinţa lumii, lumea occidentală nu reprezintă opinia publică globală. Deci… SUA nu este lumea. Reprezintă doar guvernul Statelor Unite. Nu cred că majoritatea covârşitoare a ţărilor din lume ar recunoaşte că opinia Statelor Unite ar putea reprezenta opinia publică internaţională, iar aceste ţări nu ar recunoaşte că regulile făcute de un un număr mic de oameni ar servi drept bază pentru ordinea internaţională”.

 

În timp ce presa internațională a minimalizat acest episod (moment care, peste ani, va fi considerat, cu siguranţă, un punct de cotitură – Dan Dungaciu, adevarul.ro), mass-media și milioane de chinezi de pe rețelele de socializare au apreciat fermitatea diplomaţilor chinezi,

 

Din acest moment – și la nivel politic, nu numai economic – China se consideră cel puțin egalul Statelor Unite ale Americii și are pretenția de a participa la configurarea viitorului planetei.

 

Print Friendly, PDF & Email