Secretarul general al ONU – avertisment dur pentru liderii întregii lumi

Credit foto: www.meer.com

Secretarul general al ONU, portughezul Antonio Guterres, a avertizat, în deschiderea reuniunii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU, liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei nemulţumiri mondiale:

„Criza puterii de cumpărare se dezlănţuie, încrederea se fărâmiţează, inegalităţile explodează, planeta noastră arde”, şi cu toate acestea „suntem blocaţi de o uriaşă disfuncţie mondială”.

„Aceste crize ameninţă viitorul însuşi al umanităţii şi destinul planetei noastre”. „Să nu ne facem iluzii. Suntem pe o mare agitată. O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont”.

România este reprezentată la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU de preşedintele Klaus Iohannis.

Print Friendly, PDF & Email